Tatal Fantoma
Synopsis

"Străinul de paradis" Robert Traum – "visătorul" se întîlnește la "Cinema Paradiso" cu proiecționistul Sami – bătrîn prieten al familiei sale de mult plecată din Lumea veche pe noul continent - la capătul unei călătorii plină de aventuri, mister, peripeții comice, întîlniri dramatice si suprarealiste, pentru a găsi în final iubirea – de sine și de ceilalți.

Road-movie inedit, TATĂL FANTOMĂ are un punct de plecare în nuvela "Almost Oriental" a scriitorului și scenaristului american Barry Gifford ("Wild at Heart", "Lost Highway", "Perdita Durango") care, de altfel, are și o apariție cameo în film.

Comedie dulce-amară, filmul spune o dublă poveste de dragoste: pe de o parte cea dintre un american (Marcel Iureș, în primul său rol comic, menționat de revista Empire ca "un erou genial") reîntors în țara natală a tatălui său – gangster din Chicago în clanul Siegel-Lanski, element autobiografic real al autorului Barry Gifford – și Tania (Mihaela Sîrbu, a cărei prestație a fost apreciată de Variety drept un "debut formidabil") și, pe de alta parte, dragostea pentru cinemtograful de altă dată, nomad, popular, naiv și generos.

Omagiu tandru și nostalgic adus unui unei epoci apuse, TATĂL FANTOMĂ îmbină stilistic cinema-ul postmodern cu cel clasic, grație si imaginii semnate Liviu Mărghidan și coloanei sonore originale compuse de Johannes Malfatti, alternată de hit-uri clasice precum Breakfast in America al trupei Supertramp.

Alături de Marcel Iureș și Mihaela Sîrbu, în film mai joacă Valer Dellakeza, Mihai Constantin, Mimi Brănescu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Nicodim Ungureanu, Vitalie Bantas, Marcello Cobzariu și Mirela Oprișor.

TATĂL FANTOMĂ reprezintă debutul în lungmetraj al lui Lucian Georgescu, scenarist, producător, critic de film (membru FIPRESCI), conferențiar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

Filmul a fost prezentat în avanpremieră extraordinară în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania 2011 si a fost selecționat în competițiile Festivalurilor Internaționale de Film de la Montreal (premieră mondială), Uruguay, Mannheim-Heidelberg, Byron Bay (Australia), Capetown (Africa de Sud) și Mons, precum și la selecțiile de film național și european de la Londra, Chicago și Amsterdam.

TATĂL FANTOMĂ este distribuit internațional de compania House of Film din Beverly Hills și în România de Transilvania Film.

Premiera națională este stabilită pentru data de 2 martie.